“Povestea mea în apicultură începe odată cu mine deoarece stupii erau în familie înaintea mea, astfel am făcut cunoștință cu ei încă din primele luni. Am făcut atât de multă cunoștință că pe la 2 ani am ajuns la spital după ce am făcut alergie de la 2 înțepături de albine.

De mic mi-a plăcut să merg cu tata la stupi fiindcă făcea pastoral și era mereu în locuri noi și interesante și fiecare transport era un fel de aventură așa că știam de la grădiniță ce vreau să mă fac când o să fiu mare.

Deși nu am vrut, am fost trimis la școală, după la liceu, am făcut facultatea și am început și un master, moment în care deja aveam stupii mei (din roi primiți de la tata) am mai cumpărat stupi și am accesat fonduri europene prin submăsura 6.1 “Instalare ca tânăr fermier”. Fondurile europene fiind incompatibile cu studii la zi departe de vatra fermei, m-au pus să aleg, și am ales stupii.

De aici începe povestea serioasă cu multă muncă, rezultate mici la început, decizii dificile, investiții, frica de fermierii care stropesc culturile înflorite, neonicotinoidele care decimează stupii alături de varroa, probleme cu rentabilitatea afacerii. Nu mai era chiar așa frumos ca atunci când tata avea toate responsabilitățile de care nu se plângea iar eu mă bucuram doar de partea frumoasă. 

Așa am învățat să mă descurc cât de cât, îmi place ce fac, mai ales primăvara când încep stupii să se dezvolte este o energie extraordinară pe care mi-o dau, efectiv sunt alt om când îi văd cum cresc, iar când recolta e bună, și munca e multă, dar e plăcută.”